Broderia industrială și avantajele pe care aceasta le aduce cu sine

Broderia este o formă de înfrumusețare vestimentară extrem de cunoscută, are în timp a reușit să aibă o evoluție strălucită atât în lumea modei, cât și la nivel industrial. Astfel, tehnologiile prin care se pot realiza broderii au evoluat foarte mult, motiv pentru care astăzi putem să apelăm cu încredere la elementele de broderie computerizată sau broderie digitală, în special atunci când avem de brodat haine într-un număr foarte mare. Exisă deci, în acest moment, broderie realizată cu ajutorul unor mașini special create pentru acest proces sau broderie făcută la mână prin diferite procedee și tipuri de cusături, cu diverse efecte și rafinamente deosebite.

Tot datorită dezvoltării tehnologiei și apariției mașinilor digitale pentru brodat, care sunt, desigur, mult mai eficiente decât mâna umană a reușit să crească și complexitatea modelelor care pot fi realizate prin acest procedeu, într-o perioadă foarte scurtă de timp, dar și într-un număr uluitor de mare. Prin urmare, broderia a devenit una dintre cele mai populare moduri de personalizare și decorare a textilelor, în special în ceea ce privește zona de uniforme pentru restaurante, fabrici, sau firme de construcții de orice fel.

De asemenea, finețea detaliilor modelului poate fi reprodusă exact cu ajutorul broderiei digitale. Aceasta permite utilizarea unui număr mare de tipuri de materiale și economisește timpul necesar  pentru finalizarea elementului de decor, aspect care astăzi poate fi un avantaj în ceea ce privește rapiditatea cu care toate lucrurile se întâmplă.

Mașinile digitale de brodat folosesc fire de diferite culori aproape simultan și au o varietate de proprietăți care se potrivesc atât printurilor mai simple, cât și celor mai complexe, de dimensiuni mici spre medii, textile, suprafețe netede sau neregulate. Cel mai des fir  folosit pentru procesul de brodat este poliesterul, deoarece acesta poate rezista la mai multe spălări și este în general mai lavabil decât produsele, vâscoză, lână sau bumbac.

Care sunt avantajele broderiei personalizate la nivel industrial

Fie că este vorba de broderie manuală sau broderie pe computer, toate articolele personalizate prin această metodă ies în evidență în orice context:

  • Logo-ul personalizat brodat aduce mai multă importanță brandului prin aspectul sau unic, sofisticat, care este mult mai ușor de observat;
  • Orice logo poate fi reprezentat grație numeroaselor combinații de culori disponibile, alegerii diferitelor tipuri de linii și tehnicilor folosite;
  • Broderia este apreciată și pentru impactul estetic deosebit, dar și pentru calitatea și pentru rezistența extraordinară;
  • Logo-ul realizat prin broderie are o durabilitate ridicată și nici nu dispare sau se deteriorează după spălări repetate; practic, broderia va dura atât timp cât există produsul și te vei putea bucura de el la nesfârșit;
  • Este potrivită pentru suprafețe netede și neregulate, impactul vizual al logo-ului brodat fiind unul deosebit, iar elementele de design fiind caracterizate prin noblețe, eleganță și simplitate;
  • Broderia este mereu în tendințe, motiv pentru care o vedem în colecțiile multor mari designeri în fiecare an, sub diferite forme. Sunt inspirate în principal din piese cusute în stil etnic tradițional, ceea ce înseamnă că orice articole de acest fel vei avea vor fi mereu în ton cu moda.

Broderia industrială le permite antrenorilor să prelungească ideea de identitate de brand și în uniformele sau hainele pe care le poartă personalul, ceea ce transmite unitate, competență și profesionalism.

 

 

Coș de cumpărături

Reducerile lunii Noiembrie

Pana la 20% reducere la Broderie

in functie de cantitatea comandata